Secretul evoluției se află în noi înşine
Din clipa în care deshidem ochii, învăţăm să privim, să iubim, să admirăm, să cerem şi să primim. Treptat, uităm să visăm iar, când propriile noastre aspiraţii se pierd, dispare şi idealul. Pentru a le păstra în suflet şi pentru a le respecta e nevoie de un exerciţiu, mai exact, de practicarea acestui ritual de vizualizare a scopurilor care se dezvoltă prin educaţie. Omul este rezultatul a trei elemente: gena, educaţia şi mediul.
Gena categoric nu poate fi influenţată, este miracolul existenţei noastre, unitatea din care am fost creaţi, însă atât mediul, cât şi educaţia sunt factori influenţatori. Prin educaţie, se înţelege ansamblul tuturor valorilor care ne-au fost transmise: conduita, principiile morale, aspiraţiile, modul de a percepe lumea şi propria existenţă, alegerea modelului în viaţă, manifestarea iubirii faţă de semeni, precum şi interesul faţă de propria noastră dezvoltare. Mediul este spaţiul în care trăim, unde ni se alătură anturajul, unde petrecem cea mai mare parte a timpului.
Indiferent însă, de spaţiul în care suntem şi oamenii cu care suntem, aveam drepturi ţi îndatoriri, iar educaţia nu este o simplă opţiune, ci o necesitate. Poate şcoală nu este perfectă, poate aparţine unui sistem defectuos şi ineficient, însă este cea mai practică metodă descoperită până astăzi. La şcoală se termină socializarea primară şi începe socializarea continuă. Cu siguranţă, această instituţie nu reprezintă decât debutul în sfera cunoaşterii, ce ne oferă oportunitatea dezvoltării personale.
Un stat dezvoltat şi democrat este cel care oferă egalitatea şanselor. Indiferent de rasă, de naţionalitate, de limba vorbită, de idealuri, de tradiţii, ori de religie, oamenii au şanse egale. Într-adevăr modul în care vor accede spre ele, depinde de fiecare, însă aceste drepturi au caracter obligatoriu şi nu pot fi încălcate.
Marii filosofi ai Antichităţi ori marii scriitori nu au fost oameni bogaţi, ci s-au îmbogăţit sufleteşte prin cultură. În nicio bătălie nu poate pleca nimeni cu toate lecţiile învăţate, ci este parcurs un drum al iniţierii. Şcoală este antrenamentul ce precede obstacolele vieţii. Este o clădire înaltă, cu vedere de ansamblu asupra lumii. De la ferestrele ei, descoperim spaţiul în care trăim, legile după care existăm şi doar prin acest antrenament dobândim flerul şi capacitatea de a ne descurca ulterior, fără sprijin. Şcoală este un teren de exerciţiu, unde înfrângerea este permisă, unde nu există duşmani, iar totul se rezumă la educarea sufletului şi a minţii.
Înainte de a fi profesori, cei ce ne predau, sunt educatori. Au rolul de a insufla elevilor, dragostea de viaţă şi de a-i sprijini în descoperirea drumului. E o aparenţă că totul se rezumă la clasica învăţătură, totul emerge spre un nivel mult mai înalt. Cheia dezvăluirii acestui parcurs al onorurilor se află în oamenii pe care îi întâlnim, pentru că nimic nu e întâmplător.
Poate sunt voci care afirmă că dezvoltarea personală nu succede şcolii, că această instituţie poate închide porţile visării şi că însăşi şcoala pricinuieşte suferinţă. Şi răspunsul ar fi, da! Şcoala nu înseamnă perfecţiune, nu oferă neapărat modele, dar ne învaţă să le căutăm în jur. E uşor să fii dezamăgit şi să renegi funcţionalitatea ei, când îţi doreşti ca ea să reprezinte un ideal, ea doar îţi dă curajul să-l cauţi.
În unele state, şcoala presupune taxe, uneori costuri imense, iar în anumite zone nici măcat nu există şi este privită ca aparţinând elitei, iar copiii o văd ca fiind o aspiraţie de nerealizat. Unii dintre ei au înţeles pricipiul evolutiv al omului şi tind spre realizarea personală şi profesională, însă întâmpină dificultăţi, pentru că prea puţini sunt interesaţi de dezvoltarea oamenilor, de cât sunt ei de fericiţi, căci fericirea nu e un moft, ci e o condiţie obligatorie pentru a atinge starea de bine,de oportunism şi de a fi liber să lupţi pentru realitatea ta.
Să nu ne mulţumim însă niciodată cu puţin şi să nu ne oprim din a învăţa. Şcoala este un început, însă dezvoltarea ulterioară nu este un datum, ci se obţine prin muncă şi progres. Ceea ce ne place trebuie glorificat. Vor fi nenumărate piedici în drum, însă ţine de voinţa noastră să folosim ceea ce avem în prezent.
„Caracterul fără inteligenţă face mult, inteligenţa fără caracter, nu face nimic!”
Marcus Tullius Cicero
